
DECLARAȚIE!
Ministerul Educației și Cercetării, a emis un ordin prin care impune, ca pe data de 8 mai, ora 12:00, vizionarea obligatorie a filmului "Siberia din oase" de către toți elevii din țară, inclusiv de către minori.
Partidul «Viitorul Moldovei» își exprimă dezacordul și protestează vehement împotriva acestui abuz, care încalcă drepturile copilului și contravine atât legislației naționale, cât și principiilor educației democratice.
În viziunea Partidului «Viitorul Moldovei», aceasta reprezintă o încălcare gravă a Constituției și a legislației în vigoare:
1. Vizionarea unui film poate fi inclusă în activitățile extracurriculare, dar nu poate înlocui orarul de bază fără existența unor prevederi legale clare în acest sens.
2. Elevii, părinții și cadrele didactice au dreptul la opțiune în cadrul activităților educaționale nonformale.
Obligarea tuturor elevilor, la un moment fix, cu supraveghere (ex: de către un secretar de stat!) este ilegală, deoarece reprezintă o practică autoritară, contrară principiilor prevăzute în Codul Educației.
3. Filmul respectiv are conținut ideologic, iar vizionarea acestuia încalcă principiul neutralității educației, conform Constituției Republicii Moldova și Codului Educației.
4. Vizionarea unor filme poate fi prezentată de Ministerul Educației și Cercetării sub formă de recomandare, nu ca impunere.
5. Asemenea materiale cu caracter ideologico-politic nu pot fi impuse elevilor minori, care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
6. Astfel de impuneri ideologice nu pot fi realizate fără consimțământul expres al părinților.
În acest context, Partidul «Viitorul Moldovei» solicită Guvernului următoarele:
1. Demisia ministrului Dan Perciun și anularea ordinului anticonstituțional, care are o conotație de propagandă politico-ideologică.
2. Cerem Avocatului Poporului și Avocatului Copilului să emită recomandări Guvernului, pentru a preveni implicarea minorilor și a instituțiilor de învățământ în activități de propagandă politică.
3. Solicităm Comisiei parlamentare inițierea unor audieri parlamentare privind atragerea minorilor în acțiuni politice desfășurate sub egida partidului de guvernământ.
4. Solicităm Procuraturii Generale inițierea unor dosare penale împotriva ministrului Dan Perciun, pentru abuzuri comise asupra copiilor minori și încălcarea drepturilor părinților în sistemul educațional din țară.