FOTO//Viitorul Moldovei la Cantemir: Ne pasă de problemele oamenilor, fiecare cetățean al țării noastre este important pentru noi
Am intrat într-o nouă perioadă politică de pregătire pentru alegerile parlamentare, de rezultatele cărora depinde "VIITORUL MOLDOVEI" pentru mulți ani înainte. Noi desfășurăm o activitate activă în teritoriu, unde au loc întruniri ale organizațiilor noastre raionale. Acum, după sintetizarea rezultatelor perioadei electorale trecute, efectuăm o analiză profundă a tuturor problemelor acumulate în fiecare raion.
Organizația CANTEMIR a partidului "VIITORUL MOLDOVEI" a prezentat astăzi totalurile campaniei din această toamnă. Activul organizației teritoriale a venit și cu noi propuneri pentru schimbarea unor situații care sunt în contradictoriu cu viața cetățeanului din spațiul rural. Oamenii au adresat întrebări și ne-au spus că au mari așteptări de la opoziție.
Partidul "VIITORUL MOLDOVEI" ține degetul pe pulsul țării și este gata să se implice activ în rezolvarea celor mai urgente probleme cu care se confruntă cetățenii noștri.
Suntem deschiși la oricare dintre cele mai complexe probleme, atât interne socio-economice, cât și externe.
Societatea noastră are acum nevoie de consolidarea forțelor și de intensificarea eforturilor pentru a face auzită vocea oamenilor. Respectul pentru cetățeanul patriot, profesionist, un adevărat stăpân al casei și al țării sale, este principiul fundamental pe care se bazează întreaga noastră activitate.
Împreună vom depăși toate problemele și vom construi un VIITOR al MOLDOVEI prosper, pașnic și fericit!