Principalele teze din discursul președintelui partidului VIITORUL MOLDOVEI, Vasile Tarlev, la ședința Consiliului Național Politic
Anul 2024 este unul foarte important în biografia politică a Partidului «Viitorul Moldovei» și a fiecaruia din noi personal.
Pe parcursul anului, noi, ca echipa am demonstrat, că avem potențial, inteligența și voința pentru a realiza obiective mari în istoria țării noastre.
Pe parcursul a 7-8 luni de zile am reusit să consolidam echipa de partid, să cream organizații în majoritatea raioanelor țării și să participam în campania electorală prezidențială din octombrie 2024.
DESPRE ALEGERILE PREZIDENȚIALE
1. Pentru prima dată din anul 1991, Moldova an ales un președinte ilegitim, care, chiar și în ciuda fraudelor, abuzurilor și falsificărilor masive, a obținut doar 48% din voturile din țară. Acest precedent politic nu permite considerarea Maiei Sandu drept președinte al unei țări în care oamenii au exprimat clar prin votul lor că nu doresc să o vadă în această funcție.
2. Partidul “Viitorul Moldovei" nu recunoaște rezultatele așa-numitului Referendum privind modificarea Constituției, precum și rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024. Din cauza încălcărilor și falsificărilor masive, este imposibil să se determine voința cetățenilor.
3. Un pas necesar pentru consolidarea societății moldovenești ar trebui să fie demisia persoanelor responsabile care s-au discreditat complet: CEC, Consiliul Audiovizualului și Televiziunea Publică.
4. Încălcările masive la secțiile de votare din țară și îndeosebi în străinătate arată clar că numai cu ajutorul falsificărilor, șantajului și al controlului administrativ, autoritățile au reușit să traga de urechi rezultatul «necesar dorit».
Campania aceasta electorală a fost o lecție dură pentru noi. E important să facem concluzii și să acționăm.
În noiembrie-decembrie conducerea partidului a organizat Adunări de totalizare, analiză și concluzii a alegerilor prezidențiale în toate raioanele țării.
Ne bucură faptul, că au fost organizate mai multe Adunări de constituire a noilor structuri raionale, inclusiv la Hîncesti, Briceni, Chișinău (Botanica), Chișinău (Buiucani), Edineț, Ocnita, Fălești, Nisporeni.
DESPRE SITUAȚIA SOCIAL-ECONOMICĂ DIN MOLDOVA
În condițiile politice ale anului 2025, când în fruntea țării se menține actuala guvernare, vom fi martori ai degradării și ruinării economiei, sistemului energetic, domeniului social, lichidării întreprinderilor, locurilor de muncă, creșterii datoriei externe, creșterii prețurilor și a tarifelor.
A venit momentul când nu mai pot fi tolerate greșelile politice ale incompetenților ajunși la cârma țării, care ne distrug statalitatea, ne afectează și discrediteaza pe toți.
Partidul «Viitorul Moldovei» vine azi cu un îndemn de consolidare a poporului și unificare a tuturor forțelor patriotice, acesta rămânând obiectivul prioritar și salvator pentru cetațeni și țara noastră Moldova.
DESPRE VIITOR
Care sunt obiectivele noastre prioritare pentru anul 2025?!
Având în vedere agenda politică a anului 2025 și alegerile parlamentare, în calitate de Președinte al partidului, propun Consiliul Național Politic urmatorul obiectiv strategic - Victoria în alegerile parlamentare 2025 și obținerea unui rezultat bun pentru accederea masivă în viitorul Parlament.
În acest scop Partidul «Viitorul Moldovei» are sarcina de fortificare și consolidare politică în toate raioanele și localitățile țării și peste hotare, dezvoltarea dialogului cu toate forțele politice și obstești de orientare patriotică, suveranistă, tehnocratică, statalistă PRO Moldova.
Stimati prieteni!
În preajma sărbătorilor de Anul Nou și Sfintelor Sărbători de Crăciun dați-mi voie să vă felicit sincer cu aceasta ocazie.
Îmi exprim increderea că în anul 2025 vom fi sănătoși, puternici și capabili de a munci pentru a schimba spre bine lucrurile în țara noastră - Moldova!
Doamne Ajută!