
Vasile Tarlev: Maria Bieșu, vocea care a dus Moldova în lume merită un monument acasă
Împreună cu colegii mei din Partidul «Viitorul Moldovei», am fost astăzi la mormântul distinsei artiste pentru a-i aduce un omagiu. Am depus flori, am rostit cuvinte de recunoștință și am simțit din nou cât de mare este datoria noastră de a nu uita, de a păstra vie memoria celor care au ridicat Moldova prin talentul și munca lor, scrie liderul partidului Vasile Tarlev.
”Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi – rude, prieteni, admiratori și oameni de cultură. Prezența D-voastră ne arată că respectul față de valorile naționale nu s-a pierdut.
În perioada în care am lucrat Prim-ministru, împreună cu Președintele Vladimir Voronin, am contribuit la păstrarea memoriei Mariei Bieșu, susținând ca unicul Teatru de Operă și Balet din Moldova să-i poarte numele. Astăzi, acest nume este gravat nu doar pe frontispiciul teatrului, ci și în inimile moldovenilor care o iubesc și o respectă”, susține Tarlev.
”Este trist însă că, după atâția ani, încă nu avem un monument al Mariei Bieșu în Capitală și un muzeu. Cred cu tărie că acest omagiu este nu doar meritat, ci absolut necesar. Partidul «Viitorul Moldovei» se va implica activ în realizarea acestui obiectiv. Vom lupta, vom convinge și vom face tot ce ne stă în putere pentru ca această mare artistă să fie cinstită cum se cuvine, poate chiar lângă casa în care a trăit.
Moldovenii trebuie să-și păstreze istoria adevărată și să venereze oamenii de valoare. Să-i cinstească nu doar prin vorbe, ci prin fapte concrete. Așa clădim respectul pentru trecut și temelii solide pentru viitor.
Recunoștință eternă pentru cea care a înnobilat cultura noastră!” - a conchis politicianul.