img
17.10.2024

Vasile Tarlev: Nimeni nu ne va respecta, dacă vom continua să umblăm cu mâna întinsă!

Ieri candidat la șefia statului Vasile Tarlev a avut o întâlnire importantă cu angajații de la Apă-Canal Chișinău, unde a explicat de ce consideră că merită acest post.

 ”În primul rând, pentru că am înregistrat în cariera mea performanță economică. În calitate de Prim-ministru am reușit, în doar șase luni, să înregistrez o creștere economică, de 6%, după care, în următorii 7 ani, am menținut-o constant între 6% și 8,6%. Aceasta este o realizare unică în istoria recentă a țării. Acum, cu experiența internațională pe care o am, sunt pregătit să fac lucrurile și mai bine.

 În al doilea rând, le-am vorbit despre independență și respect. Este esențial să înțelegem, că partenerii de dezvoltare nu vor veni să ne rezolve problemele, ci trebuie să ne dezvoltăm singuri. Numai prin eforturi proprii, putem câștiga respectul și sprijinul necesar. Nimeni nu ne va respecta, dacă vom continua să umblăm cu mâna întinsă”, a declarat Tarlev.

 ”Și în al treilea rând, le-am spus că, deși țara se confruntă cu milioane de probleme, dezvoltarea economică trebuie să fie pe primul loc. Fără o economie solidă, nu putem aborda celelalte provocări. Vom începe cu reforma tarifară, esențială pentru stabilizarea și creșterea economiei.

 Cred cu tărie că, împreună, putem aduce schimbări semnificative pentru Moldova!” – a conchis candidat la funcție de președinte al RM.