
Vasile Tarlev: Nu vrem război pe pământul Moldovei, vrem pace
Președintele partidului «Viitorul Moldovei» Vasile Tarlev a participat la Masa rotundă cu tema: «Pacea interetnică în Moldova: provocări și perspective».
„Aici vorbim despre pericolul care amenință grupurile etnice, cultura, educația, monumentele care sunt batjocorite și istoria noastră care se falsifică.
Noi suntem cei care trebuie să salvăm Patria noastră, Moldova. Vă rog să lăsați deoparte toate neplăcerile sau nemulțumirile și să găsim puncte comune, să înțelegem că țara este în pericol. Nu vrem război pe pământul Moldovei, vrem pace.
Noi garantăm liniște, înțelegere și speranță pentru viitor. Trebuie să fim uniți, să construim, să creăm și să scriem împreună o nouă și frumoasă istorie a poporului multinațional moldovenesc”, a declarat Tarlev.