img
26.01.2025

Vasile Tarlev: Tinerii cred în "VIITORUL MOLDOVEI"!

Un moment  important a avut loc în cadrul adunării de constituire a organizației teritoriale din sectorul Centru al Capitalei.

 Miroslav Apostol, care a împlinit 18 ani, exact astăzi, pe 26 ianuarie, a semnat solemn cererea de aderare la partidul ”Viitorul Moldovei”, ceea ce confirmă încă o dată că Partidul "VIITORUL MOLDOVEI" este o formațiune politică ale cărei scopuri și obiective răspund speranțelor și aspirațiilor tinerilor.

 Este de remarcat faptul că Miroslav a așteptat cu nerăbdare ziua majoratului său pentru a scrie o cerere de aderare la partid.

„Aceasta este o vârstă minunată. Îmi amintesc de mine când aveam 18 ani, abia am fost luat în armată.  Este o perioadă unică și frumoasă- tinerețea, când practic totul depinde de forțele și perseverența ta. Dar are și un dezavantaj vârsta dată- trece foarte repede. Trebuie să muncești, să înveți, și să creezi cât mai mult posibil. Este îmbucurător faptul că un tânăr a văzut primul său pas serios în viață legat de activitatea sa în partidul „VIITORUL MOLDOVEI”!” - a declarat politicianul.

 „Acest lucru demonstrează că generația tânără a poporului moldovenesc vrea să-și construiască viitorul aici, acasă, și crede că doar partidul "VIITORUL  MOLDOVEI" poate oferi o perspectivă reală de a obține bunăstare și prosperitate pentru țară și popor. Este foarte important că generația noastră tânără nu este indiferentă la procesele care au loc în țară și are o poziție civică.

 Tinerii cred în noi, tinerii cred în "VIITORUL MOLDOVEI!” - a subliniat Vasile Tarlev.

"Viitorul Moldovei" este în mâinile noastre!