
Vasile Tarlev la protestul organizat astăzi de “Blocul Electoral Patriotic”
Cu părere de rău, autoritățile au decis ca, în ajunul alegerilor, să ne pună piedici suplimentare, să ne înjosească și să ne blocheze, excluzând din concurent electoral un coleg de-al nostru din “Blocul Electoral Patriotic” – Partidul „Inima Moldovei”.
Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva, ca anume în pragul alegerilor să fie exclus un partid sau candidați din listă, pentru a nu participa la alegeri. Este clar că avem de-a face cu o decizie politică. Este clar că se tem de noi. Este clar că este un act ilegal. Dar toate acestea trebuie să ne unească și mai mult, să ne mobilizeze și să ne facă mai activi ca niciodată.
În primul rând, să nu le permitem celor care conduc astăzi statul să încalce Constituția, legile și democrația țării noastre. Să nu le permitem să-și bată joc de cetățeni. Nu cunoaștem încă deciziile finale, însă considerăm că hotărârea Curții de Apel, luată noaptea, după încheierea programului de lucru, este o rușine. Dacă ar fi avut dovezi, de ce nu au luat această decizie săptămâna trecută, acum două săptămâni sau chiar în timpul zilei?
Vă rog, îndepliniți-vă responsabilitățile, salariile pe care le primiți sunt din banii poporului și nu trebuie să fie pe degeaba. Nu luați, pe ascuns și noaptea, hotărâri decisive pentru soarta cetățenilor și a statului nostru. Suntem în secolul XXI și vrem să trăim într-o țară normală, democratică, unde oamenii se respectă între ei și legea. În fața lui Dumnezeu suntem cu toții egali. Nu ne mai împărțiți în buni sau răi și nu ne separați pe criterii inclusiv naționale.
Trebuie să fim uniți mai mult ca niciodată. Indiferent de deciziile pe care le vor lua astăzi, ei nu ne vor învinge.
Am fost, suntem și vom rămâne împreună.
Vom lupta până la capăt. Nu le va reuși să ne înfrângă.
NOI CREDEM ÎN MOLDOVA!
Vasile Tarlev
Prim-ministrul Moldovei (2001–2008)
Președintele Partidului «Viitorul Moldovei»